A face muzica comerciala sau nu

“‘We just said no. We’ve never done it before. You feel like you’re in 1953 or something.”

Acesta este citatul zilei în revista online Time . Citatul îi aparţine lui Billie Joe Armstrong, frontman-ul trupei Green Day, şi se referă la faptul că aceştia au fost rugaţi de conducerea Wal-Mart să îşi cenzureze noul lor album, 21st Century Breakdown, fiindcă acesta conţine înjurături minore şi fiindcă este împotriva politicii magazinului de a avea în stoc cd-uri cu stickerul ‘parental advisory‘.

În lanţul de magazine Wal-Mart, unul din cel mai mare distribuitor de cd-uri din SUA, se găsesc cd-uri ale unor artişti cu un limbaj de mahala, cum ar fi Eminem, 50 Cent etc. dar doar în versiunea ‘clean’ . Răspunsul dat de Armstrong celor de la Wal-Mart , şi anume că nu vor face acest lucru,  a făcut diferenţa, în viziunea mea cel puţin, între muzica adevărată şi cea comercială. Din păcate, tot mai mulţi se apucă de muzică doar pentru a face bani. Jenibil. Muzica ar trebui să fie văzută ca o artă prin care încânţi urechile auditoriului. Dar sunt şi formaţii de muzică comercială care se întrec pe ei înşişi prin creativitate şi frumuseţe artistică a muzicii pe care o crează.

Prin faptul că au refuzat să îşi editeze albumul, Green Day au dovedit că merită să fie ascultaţi, fiind una dintre cele mai bune formaţii de muzică ‘adevărată’ din lume.

Până acum, formaţia a vândut peste 215.000 copii ale noului album care a apărut în 14 mai. And counting . . .

Nu doresc să subliniez prin acest articol că restul formaţiilor sau restul cântăreţilor sunt mai  naşpa decât Green Day şi sunt însetaţi de bani. Doamne fereşte. Ceea ce doresc să subliniez este că sunt destule formaţii care fac muzică de plăcere şi cred în arta creată de ei . Prin aceste calităţi ei reuşesc să îşi ‘distribuie’ muzica fanilor. Nu, nu sunt un fan înrăit Green Day, sunt un simplu fan. Şi nu fac discriminări când vine vorba de muzică de calitate.